Rugăciune
Rugăciune
Dă-mi , Doamne , iar zăpezile din rai !
De-atâta alb mi-e fruntea mai plăpândă...
Am sărutat al sfinţilor alai,
Când tu ningeai... iar eu stăteam la pândă .
Şi , Doamne , când vor plânge ploi ,
Să-ţi fie florile mai dalbe!
Îndreaptă-ţi fruntea către noi ,
Şi poartă-ne în straie albe…
Iar într-o seară de Crăciun
Cerca-vor fulgii să m-atingă...
Te voi ruga atunci , fii bun ,
Şi-ascultă-mi ultima colindă ...
Comentariu:
Poezia "Rugăciune" de Bogdan Curta este o meditație profundă asupra relației omului cu divinitatea, exprimată printr-o rugăciune sinceră și plină de umilință. Versurile poetului reflectă o căutare spirituală intensă și dorința de a găsi alinare și îndrumare în fața dificultăților vieții.
Poetul își deschide inima în fața Creatorului, cerând ajutor și lumină pentru a depăși obstacolele și a găsi calea cea dreaptă.
Simbolurile creștine sunt prezente în întreaga poezie, sugerând dorința autorului de a se apropia de Dumnezeu și credință xi speranță și încredere în puterea divină. Rugăciunea este văzută ca un act de smerenie și de recunoaștere a propriei limitări, dar și ca o sursă de putere și inspirație. Prin intermediul rugăciunii, poetul își găsește pacea interioară și speranța într-o lume mai bună, ghidată de iubirea și înțelepciunea divină.