Dor de veşnicie

Rezumat

Poezia "Dor de veșnicie" a lui Bogdan Curta m-a atins profund prin felul în care vorbește despre dorința de a transcende efemerul și de a găsi frumusețea în cele mai neașteptate locuri. Este ca și cum Bogdan Curta ne invită să ne deschidem inimile către o lume unde moartea nu este un sfârșit, ci un început nou, un loc unde iubirea și natura se împletesc într-un dans etern.

Versurile lui Bogdan Curta sunt pline de o nostalgie dulce-amăruie, o dorință arzătoare de a atinge nemurirea alături de persoana iubită. "Din ceruri ning azi flori de iasomie" nu este doar o imagine poetică, ci și o invitație de a vedea frumusețea în cele mai mici detalii ale vieții.

Imaginile de "flori de iasomie" care cad din cer și de "copacii-n cimitir" care înfloresc sunt atât de puternice și evocatoare încât transpun cititorul într-o lume aproape ireala. Ele aduc un sentiment de pace și de continuitate, ca și cum natura însăși ne-ar asigura că totul este parte a unui ciclu mai mare și mai frumos al existentei eterne a sufletului.

Ideea de a merge "tăcând prin cimitir" este atât de liniștitoare încât ne transpune într-o lume crepusculară aflată la marginea realității noastre concrete pe un tărâm în care realitatea noastră și timpul se întâlnesc cu liniștea și splendoarea veșniciei. Este ca și cum Bogdan Curta ne spune că, în tăcere, putem auzi șoaptele veșniciei și putem simți sărutul timpului care nu se sfârșește niciodată.

Iubirea descrisă în poezie este atât de pură și de necondiționată încât autorul și iubita ideala simt nevoia sa se dematerializeze pentru a-și traii iubirea cu mult mai intens și mai pur, la infinit. "Fantasme-îndrăgostite între vii" și "îngeri blânzi cu aripi obosite" sunt imagini care rămân cu tine, care te fac să simți că iubirea adevărată nu cunoaște limite, nici măcar cele ale vieții și ale morții.

Bogdan Curta ne invită să ne pierdem într-o lume în care timpul și spațiul se contopesc.

Finalul poemului este sublim și reprezintă un moment de împlinire spirituală și apogeul poeziei lui Bogdan Curta , când poetul vorbește despre ieșirea "cu sufletul afară" și despre copacii care au înflorit pe fruntea sa, simți o speranță și o promisiune că fiecare dintre noi are o primăvară spirituală interioară care așteaptă să înflorească, indiferent de anotimpurile prin care trecem.

"Dor de veșnicie" este o poezie care te face să vrei să trăiești fiecare moment la maximum, să iubești cu toată inima și să găsești frumusețea chiar și în umbra morții. Este o invitație de a îmbrățișa veșnicia, nu cu teamă, ci cu bucuria de a face parte din ceva atât de mare și de misterios, o poezie care vorbește despre capacitatea noastră de a găsi lumină chiar și în întuneric, de a celebra viața în mijlocul morții și de a visa la o iubire care durează dincolo de limitele spatiului și ale timpului.