Dor de Îngeri
Dor de îngeri
Dor de îngeri
Ce dor mi-e de îngeri ...
Ce dor mi-e de îngeri ...
Ce dor de lumină,
Ce dor de lumină,
Fereastră divină,
Fereastră divină,
Spre albul pierdut.
Spre albul pierdut.
Ce dor mi-e de oameni ...
Ce dor mi-e de oameni ...
Ce dor mi-e de tine ,
Ce dor mi-e de tine ,
Când curge-universul
Când curge-universul
Spre-un nou început .
Spre-un nou început .
Şi dacă făpturi
Şi dacă făpturi
Mai înalţă castele,
Mai înalţă castele,
Ruine de mâine
Ruine de mâine
Şi gânduri de lut,
Şi gânduri de lut,
Eu vreau să adorm doar
Eu vreau să adorm doar
Sub bolţile grele
Sub bolţile grele
Şi paşnicu-mi vis
Şi paşnicu-mi vis
Să mă facă pierdut …
Să mă facă pierdut …
Ce dor mi-e de îngeri ...
Ce dor mi-e de îngeri ...
Ce dor de lumină ,
Ce dor de lumină ,
Iar clipele-s zile
Iar clipele-s zile
Şi nu se mai duc .
Şi nu se mai duc .
Ce dor mi-e de oameni …
Ce dor mi-e de oameni …
Ce dor mi-e de tine,
Ce dor mi-e de tine,
De sferele-nalte
De sferele-nalte
Din care-am căzut .
Din care-am căzut .
Poezia "Dor de îngeri" de Bogdan Curta exprimă o nostalgie profundă pentru puritate și divinitate, reflectând dorința liricului de a se reconecta cu o lume spirituală și luminoasă, simbolizată prin îngeri. Poetul își exprimă dorul de lumină și de oameni, sugerând o pierdere sau o distanțare de aceste idealuri. Construcțiile efemere ale umanității, castelele care devin ruine, sunt contrastate cu dorința de a găsi pacea într-un vis etern. În final, timpul pare să se dilate, clipele devenind zile, iar dorul de îngeri și de oameni se intensifică, evocând căderea dintr-o stare de grație. Poezia este o meditație asupra trecerii timpului, a aspirațiilor umane și a căutării unui sens transcendent.