Dor de Primavara
Prefaţă
Într-un peisaj literar bântuit de experimente şi nonconformisme , debutul editorial al tânărului Bogdan Curta se produce sub imperiul unui irezistibil tumult interior.
Cartea sa, alcătuită din două cicluri de poeme şi unul de aforisme , este rodul unor lecturi entuziast asumate, asociate cu trăirile proprii, şoptite sau cântate .
Poezia iubirii se asociază cu religiozitatea şi cu un soi de melancolie prevestitoare, cel puţin pe planul anticipării, a eşecului potenţial care pândeşte la marginea seninătăţii
„Numai cerul să-nţeleagă
Că-n mărunta noastră lume,
Tu mi-ai fost odată dragă …
Ce minune !… „
Ecouri profund eminesciene se întâlnesc aici cu zona onorabilă a creaţiei lui Adrian Păunescu :
„ Din utopii sub semne selenare
Te-aş înălţa pe mii de piedestale,
Barbarizându-ţi umerii cei goi . „
Versurile au generozitate şi o limpezime cuceritoare. Ele câştigă în autenticitate, mai ales cele care îl plasează pe autor în lumina solară a primăverii ideale sau a luminii din colinde:
„Colindând biserici pline,
Mulţi creştini mi-au dat lumină.
Azi de rai mi-e casa plină
Şi-am venit să-ţi dau şi ţie… „
Aforismele, scrise cu mâna la tâmplă, au o surprinzătoare concizie şi vin în încercarea de autodefinire, în completarea poemelor:
„E de ajuns un vitraliu pentru a sfinţi o rază de lumină .”
„Bărbaţii sunt mai inteligenţi decât femeile;
în schimb femeile sunt mai înţelepte ... „
Trebuie dezvăluit nu în ultimul rând că miza majoră a cărţii este un fel de cântec continuu care alimentează, asemenea pânzei freatice, solul textelor. Faptul se explică prin talentul muzical ieşit din comun al lui Bogdan Curta. Lectura cărţii poate da sentimentul că atunci când autorului nu-i ajunge sfera muzicii, scrie ; iar când cuvântul devine sfielnic, el se întoarce în patria privighetorilor .
Cluj, aprilie 2006
Ana Hompot
