Bogdan Curta
Cantece
Dor de Primăvară
Suflet rupt din ploi de vară ,
Ce veneai la mine-n vis,
Hai cu mine, Primăvară …
Să fugim în Paradis !
Şi-om găsi sub ploi amare
Adăpost între copaci .
Geniul gândurilor tale
Îţi va spune să mă-mpaci .
Vei privi cu ochii-ţi umezi
Înspre timp, veac după veac...
Şi-o să curgă universul...
Cercuri risipind în lac .
Iar de voi pleca-ntr-o vară
Într-un lung şi paşnic vis,
Dor de tine, Primăvară,
Voi purta spre Paradis .
Să fugim în Paradis ...
Hai cu mine, Primăvară !
Ce veneai la mine-n vis ,
Suflet rupt din ploi de vară …
Contopire
De-atâţia ani pustii, scriind ,
Cu versu-mi te aseamăn .
La tine-n suflet poposind ,
Şi-am început să-ţi seamăn …
Să-ţi cer o clipă pe Pământ ?...
Ar fi zădărnicie .
Eu între îngeri vreau să-ţi cânt
Măcar o veşnicie …
O, tu recheamă ,univers,
Spre punctul tău neantul.
Să fim şi eu, şi ea, şi-un vers …
Toţi unul lângă altul …
Romantic
De primesc sau nu ovaţii,
Eu sunt ca un templu antic...
Chiar de-mi ceri să fiu ca alţii ,
Eu voi fi mereu romantic .
Lumi Paralele
Pe-alei ce paşii noştri-i ştiu
Te caut astă seară
Dar vin cu-o clipă mai târziu .
Te-ai dus odinioară…
Şi toamna, doar de dorul ei
Se veştejeau copacii,
Lăsându-şi frunzele pe-alei
Ca tu să-ţi murmuri paşii.
Acelaşi spaţiu-l regăsesc
Mă mistuie neantul
Simţind că parcă te-ntâlnesc,
Dar timpul, este altul…
Mai simt obrajii tăi cei reci
Ca-n vis te caut iară,
Când eu apar, tu tocmai pleci.
Divină Primăvară…
Crezi în teluricul veşmânt ?
E doar o blasfemie
Deşi-mpreună pe Pământ
Ne ştim de-o veşnicie …
Colindând
Colindând biserici pline,
Mulţi creştini mi-au dat lumină.
Azi de rai mi-e casa plină
Şi-am venit să-ţi dau şi ţie…
Şi strângând în mâini Crăciunul,
Am bătut la tine-n poartă.
Vitregit am fost de soartă…
Şi ce lung îmi fuse drumul…
Şi la geam, prin flori de gheaţă,
Focul l-am văzut în vatră..
Dar mai blând de blânda-ţi faţă
Ţi-e odaia luminată…
Iar în noaptea cea mai sfântă,
De lumini şi de colinde
Te-ai temut ?... iubire-mi frântă,
Căci cu braţul te-oi cuprinde ?
Nu mi-ai încălzit odaia ,
Nici vin cald n-ai pus pe masă …
Şi ce rece era ploaia !...
Şi ce cald era în casă !...
Şi pătruns de ger ,afară…
Te-m văzut departe-n timp,
Cor de îngeri, anotimp,
Şi-a mea aripă amară …
Crăciunul
De iubeşti şi tu Crăciunul,
Fie-ţi fruntea de lumină !
Să-ţi călăuzească drumul,
Stea divină …
Şi în zi de sărbătoare,
În noianul tău de plângeri ,
Fie-ţi ca din întâmplare
Dor de îngeri …
M-oi topi spre ceruri calde ,
Fiindcă mă-mbrăcase Domnul
Ca pe-un fulg, şi-n straie albe
Blând mi-e somnul …
Ce frumoasă sărbătoare !
Prefăcut în feerie ,
Te-am găsit din întâmplare,
Veşnicie ! …
Ultima Scrisoare
De ţi-aş scrie mii de versuri,
Cum s-ajungă-a-mea povaţă ?
Coborând din universuri
Într-o inimă de gheaţă …
De-aş compune-o simfonie,
Cum s-asculţi a mea cântare
Ce durează-o veşnicie,
Dacă tu... eşti muritoare?
A fost ultima scrisoare
Pentru dusa-mpărătiţă ,
Cu eternă împăcare...
Domnul blond,
Către-o Domniţă .
Alb
Ce linişte–n inimi , …
Cât zbucium în clopote !
În vremea târzie
Nu dor amintirile .
Tăcuta pădure
Încearcă să murmure .
În taină izvorul
Uitat-a să susure .
În albul cel veşnic
Uitate–s cuvintele .
Sub aripi !... de gheaţă ,
De gheaţă–mi sunt tâmplele …
Dor de îngeri
Ce dor mi-e de îngeri ...
Ce dor de lumină,
Fereastră divină,
Spre albul pierdut.
Ce dor mi-e de oameni ...
Ce dor mi-e de tine ,
Când curge-universul
Spre-un nou început .
Şi dacă făpturi
Mai înalţă castele,
Ruine de mâine
Şi gânduri de lut,
Eu vreau să adorm doar
Sub bolţile grele
Şi paşnicu-mi vis
Să mă facă pierdut …
Ce dor mi-e de îngeri ...
Ce dor de lumină ,
Iar clipele-s zile
Şi nu se mai duc .
Ce dor mi-e de oameni …
Ce dor mi-e de tine,
De sferele-nalte
Din care-am căzut .
Culori
Poate că ochii noştri
Nu ne spun tot .
Poate că în alte lumi
Există alte culori .
Cum să le visăm
Dacă nu le–am văzut niciodată ?
Şi dacă cerul înalt
Ar fi licoare verde , amară ...
Oare nu în verde am găsi aripi ?
Şi dacă frunzele pădurii
Ar fi mereu cenuşii ,
Oare nu cenuşiul ar însemna viaţă ?
Neînţelegând o astfel de lume ,
Mulţi ar încerca
Să spargă oglinzile .
De ce să ne răzbunăm pe oglinzi ?
Fiecare ciob ar deveni
O altă oglindă . . .
Sideral
Ridică–ţi fruntea către mii de stele
Şi vezi ce nu mai poate fi văzut!
Şi ceartă-mă în clipa morţii mele
Că nu mai pot s–o iau de la–nceput...
Voi încerca să–mi cumpăr amăgirea,
Pierdută printre codrii seculari,
Înfiorându–mi tot mereu privirea
Cu lemnul care zace în stejari...
Iar astfel galaxii şi vechi milenii
Îmi vor străbate gândul iar şi iar,
Până–ntr–o zi când sub povara vremii
Mă voi trezi din visul meu amar .
Azi gândurile–au început să–mi ningă,
Iar trupu–mi obsit şi solitar
Va coborâ, nisipul să–l atingă,
Adânc în universul sideral.. .
Dor de Toamna
Iubito mea, te-ai prefăcut in toamna
Şi fruntea ta de frunze o sărut.
Copacii spre iubire te îndeamnă
Dar paşii printre frunze mi te duc
Porţi toamna şi pe frunte şi pe buze
Dar ce frumoasa toamna pentru noi
Tu adormita pe-un covor de frunze
Eu sărutându-ţi umerii tai goi
Odată m-am îndrăgostit de toamna
Şi doar de dragul frunzelor târzii
Nici ploile, nici vântul nu condamnă
Sărutul tău de frunze rugini
Şi-n răsăritul roşu precum macii
Era cea mai frumoasă-ntr-e femei
Pe fruntea ei se veştejeau copacii
Şi frunzele cădeau in părul ei.
Scrisoare
Bogdan Curta 19. 02 .2014
Dupa atatia ani prin stele
Dupa-atatea vesnicii,
I-am scris iubitei vietii mele
Ca noi nu mai suntem copii.
Parca te vad la ani lumina
Cu ochi flamanzi de galaxii
Si insusi timpul ti-se-nchina
Si totusi nu suntem copii.
Si-alerg prin bucle temporare
Spre locuri vechi si parca-as sti.
Mireasma farmecelor tale.
Si o clipa parca ai sa vii.
Trecand prin lumi crepusculare
Cand pamantean… si cabnd ceresc,
Cand prea real … si cand visare
Te stiu, si parca te-ntalnesc.
Si-n zori se prabuseste versul.
Unde sa merg , udne sa vii ?….
Cand Dumnezeu e Universul
Si parca stiu , si parca sti.
In lumea sacara si profana
Printre atatea marsavii
Ai fost minunea diafana
Din raiul-n care-am fost copii.
Din raiul-n care-am fost copii.
Ai fost minunea diafana
Printre atatea marsavii
In lumea sacara si profana
Si parca stiu , si parca sti.
Cand Dumnezeu e Universul
Unde sa merg , udne sa vii ?….
Si-n zori se prabuseste versul.
Te stiu, si parca te-ntalnesc.
Cand prea real … si cand visare
Cand pamantean… si cabnd ceresc,
Trecand prin lumi crepusculare
Si-o clipa parca ai sa vii.
Mireasma farmecelor tale.
Spre locuri vechi si parca-as sti.
Si-alerg prin bucle temporare
Si totusi nu suntem copii.
Si insusi timpul ti-se-nchina
Cu ochi flamanzi de galaxii
Parca te vad la ani lumina
Ca noi, nu mai suntem copii.
I-am scris iubitei vietii mele
Dupa-atatea vesnicii,
Dupa atatia ani prin stele.
Aforisme
Universul
Universul este o operă de artă în continuă mişcare .
Vitraliu
E de ajuns un vitraliu pentru a sfinţi o rază de lumină .
Perfecţiunea
Dacă lumea aceasta ar fi perfectă , ar deveni în curând
insuportabil de monotonă şi deci imperfectă prin însăşi perfecţiunea ei .
Dacă am şti
Dacă am şti câtă moarte e în viaţă şi câtă viaţă e în moarte l-am ruga pe Dumnezeu să ne-nfăşoare mai curând în aripi de lut .
Definiţii ale genialităţii
Genialitatea este împlinirea spirituală a speciei umane .
Genialitatea este gena nemuririi din patrimoniul spiritual al omenirii .
Arta
Arta ste atât de umană încât nu poate primi o definiţie .
De ce scriu ?
Atunci când cineva mă întreabă, de ce scriu, evit să mă scufund într-o beţie de cuvinte . Îi răspund simplu: pentru că aşa sunt ...
Drumul Vieţii
Nu pot crede în nefiinţă atâta timp cât eu însumi sunt o dovadă a vieţii
Extreme
Cei geniali caută extremele pentru că ei înşişi sunt extreme .
Inteligenţa şi înţelepciunea
Bărbaţii sunt mai inteligenţi decât femeile;
în schimb femeile sunt mai înţelepte .
Iubire şi ură
Ar fi destul dacă ura ne-ar învăţa doar cât de mult să preţuim iubirea.
Iubirea
Cum poţi iubi la infinit atâta timp cât nu-ţi poţi dori cea ce ai deja?...
Iubirea şi sinceritatea
Iubirea şi sinceritatea se întâlnesc undeva într-o sferă înaltă.
Definiţii ale Sărutului
Sărutul este metafora iubirii…
Sărutul este pacea poetului.
Nemurirea
Cum putem spune că Dumnezeu nu i-a dăruit omenirii , nemurirea , atâta timp cât încă se nasc genii ?
O singură dată
E suficient să fii genial o singură dată pentru ca viaţa ta să fie un pas înainte pentru omenire .
Porţi ale cunoaşterii
Slova este una dintre marile porţi ale cunoaşterii.
Timpul
Dacă timpul este infinit ,atunci ce ne împiedică să credem că el ar fi ,,sferic” ?
Uitarea
Dacă uiţi ceea ce ai fost, nu vei ştii niciodată ce eşti cu adevărat .
Uitarea nu este decât acea brumă care se aşterne odată cu anii.. .
Ceasornicarul
În zadar trudeşte ceasornicarul.
Orice pendulă este doar o metaforă a vieţii ...
Colinde
Basarabia
Două ţări sunt în zadar
Pentru îngerul terestru
Cel cu plânsul genial, …
Când mi-e dor de Eminescu .
Domnul podului de flori
Ce luceferii îşi frânge....
Pentru dânsul, uneori
Nistrul curge... Prutul plânge…
Şi murind de dorul tău
Iar ţi-am încălzit odaia ,
Hai acasă ,Chişinău,
Fiindcă-afară plânge ploaia !!!
Tu eşti sfântul meu sărut,
Când acelaşi mi-este graiul...
De la Nistru pân’ la Prut,
Dar mi-e rupt în două raiul…
Clopote din Bucovina
În acelaşi veac cu mine,
Poposind în lumea mare,
Rai cu tâmplele senine,
Oare-a fost o întâmplare ?!...
Ţi-am fost zare şi penumbră,
Iară tu îmi eşti colindă.
Lasă-mi dorul să te-ajungă,
Lasă-mi mâna să te-atingă !
Într-un schit, de taină-i cina .
Plâng de dorurile multe ,
Clopote din Bucovina ,
Cine oare să v-asculte ?!...
Măcar tu , fii taina slovei
Şi mai lasă-mă o dată
Să-ţi colind la gura sobei,
Basarabie uitată !...
Inimi de Zăpadă
Lăsând podoaba cerului să cadă,
În noaptea asta să-mi aduci colinde,
Dar cine să asculte sau să vadă ,
Când sub zăpezi Siberia se-aprinde...
Topind ,iubito, inimi de zăpadă,
Sub cetină de brad mi-e drag Crăciunul.
Sub pomi împodobiţi, sau sub coroane,
Oricum ar fi, mi-ar alina surghiunul.
În noaptea asta tu să-mi cânţi ,iubito,
În fa diez major să-mi dai onoruri...
Acord final din negre semitonuri
Şi flacăra în candelă-nfirip-o ...
Mulţumire
Ce lumină mă-nconjoară !
Cântă îngeri în alai...
Vino iarăşi, Primăvară,
Să alergi cu mine-n rai .
Peste-o mare de înfrângeri,
Obosit şi muritor ,
Când îmi este dor de îngeri
Şi de tine mi-este dor .
Şi sub blânda-ţi mângâiere,
Aş cuprinde-ntr-un sărut
Tot noianul de durere
De la Nistru pân` la Prut .
Vino iarăşi, Primăvară,
Pentru două Idealuri
Să-mi scot sufletul afară
Şi s-alerg cu el pe dealuri …
Nemurire
Ce înseamnă nemurire ?
Timpul nostru nu ne-nvaţă .
Din măreaţa veşnicie,
Noi avem un strop de viaţă .
Îngeri la fereastră
Când îmi vor bate îngeri la fereastră ,
Voi fi demult plecat pe culmi de munţi...
Adesea glasu-mi poate-o să-l asculţi ,
Dar eu voi fi sub pavăza albastră .
Când îmi vor bate îngeri la fereastră …
Când îmi vor fi zăpezile aproape ,
Ce alb va poposi la mine-n gând...
Şi-mi voi petrece anii lunecând
Pe albe şi înmărmurite ape .
Când îmi vor fi zăpezile aproape …
Rugăciune
Dă-mi , Doamne , iar zăpezile din rai !
De-atâta alb mi-e fruntea mai plăpândă...
Am sărutat al sfinţilor alai,
Când tu ningeai... iar eu stăteam la pândă .
Şi , Doamne , când vor plânge ploi ,
Să-ţi fie florile mai dalbe!
Îndreaptă-ţi fruntea către noi ,
Şi poartă-ne în straie albe…
Iar într-o seară de Crăciun
Cerca-vor fulgii să m-atingă...
Te voi ruga atunci , fii bun ,
Şi-ascultă-mi ultima colindă ...
Nunta noastră
De ai îngeri la fereastră
Şi de poţi să mai iubeşti,
Te poftim la nunta noastră
Şi-o să fia ca-n poveşti.
Şi ce prinţ va strânge-n mâna-i
Mâna tinerei Domniţe ?
Suspinând va plânge zâna
Împletindu-şi lungi şuviţe.
Şi-apoi… ,,Dor de Primăvară”
De-o să-l cânt în pragul serii,
La o nuntă într-o vară
S-or înveseli mesenii.
Dar deschide-te, fereastră
A imensului tabu!
Ce păcat ,… la nunta noastră,
Vom lipsi şi eu, şi tu…
Paşii spre Rai
Ninge ca-n basme, ninge feeric...
Cerne din clopote alb pe alei.
Ninge neantul paşnic şi sferic,
Ninge din clopotul anilor mei...
Azi se preschimbă materia-n spirit...
Trupu-mi teluric se scurge-n celest.
Tot universul îmi pare oniric.
Azi mai divin ca oricând te iubesc.
Iarna mi-e sfântă şi paşnic mă-nvaţă,
Dus din poveştile anilor mei,
Să mă topesc în biserici de gheaţă ,
Paşii spre rai să mi-i ning pe alei …
Nu mai rămân printre gheţuri mundane.
De-s printre sfinţi, să mă ierţi... dacă vrei...
De-atâta iarnă, sau din întâmplare,
Paşii spre rai azi mi-i cern pe alei …
Dor de veşnicie
Din ceruri ning azi flori de iasomie
Învăluind aleile sublim .
Au înflorit copacii-n cimitir
Şi anotimpul nostru reînvie.
În nici un parc nu-i liniştea mai mută ,
În nici un loc nu-i colbul mai divin
Şi-atunci când veşnicia ne sărută
Să ne plimbăm tăcând prin cimitir …
Păşind în lumea umbrelor târzii ,
Ne-om cununa-n biserici părăsite .
Fantasme-ndrăgostite între vii,
Sau îngeri blânzi cu aripi obosite .
Stingher se stinge scurta-mi simfonie ,
Nici glasul nu-mi mai trebuie-napoi ,
Dar ce păcat că doar o veşnicie
Voi adormi pe umerii tăi goi ...
Ce bine e că ai venit ,iubito,
Să mai murim din când în când puţin .
Când dricuri poartă cupele cu vin ,
Tu viaţa-n veşnicie înfirip-o …
Din rândul adoratelor femei,
Fermecător şi împotriva firii ,
Mă voi plimba cu tine sub alei
Când vom muri de dorul nemuririi ...
Şi de îmi va fi dor de Primăvară ,
În răsăritul roşu precum macii ,
Eu voi ieşi cu sufletul afară .
Pe fruntea mea au înflorit copacii ...
Prea Târziu
Târziu mă adormeau copacii verzi
În blânde Primăveri odinioară ,
Dar eu visam topitele zăpezi
Uitând de raiu-mi ce-aştepta afară.
Şi , Doamne , stropi din rai ardeau in noi,
În sâmbete cu tine la fereastră ;
Din clopote vroiam să curgă ploi,
Iar umbra ta era Dumnezeiască .
Azi au albit copacii în livezi.
Din sloiuri parcă suflete coboară ;
Acum mă ard căzutele zăpezi ,
Dar mie mi-este dor de Primăvară …
Ninge Diafan
De-atâţia ani te ninge diafan...
Zăpada noastră cin’ s-o viscolească,
Când ninge veşnic... sacru şi profan,
Iar aripile-au început să-mi crească ?
De-atâta frig colindele mă dor...
Şi îngheţând la tine, lângă vatră ,
Cu trupul degerat şi muritor,
Parcă de viu zăpezile mă-ngroapă.
Simfonia Iernii
Ard lumânări ca-n vremuri de război
Şi-n pragul iernii cine să te-atingă
Când vezi că de o vreme, pentru noi ,
Din clopote a început să ningă ?...
Şi de-aş putea să mă întorc din drum,
Doar pentru iarna ta Dumnezeiască ,
Aş învia în seara de Crăciun...
Să îţi colinde-un înger la fereastră .
E tot mai albă iarna dintre noi.
Colinda noastră cine-o mai cunoaşte?
Dar totuşi şi ninsorile sunt ploi
Albite-n iarna inimilor noastre …
Şi de Crăciunul sufletului meu ,
O candelă în noapte să se-aprindă.
Îmi va fi-atât de dor de Dumnezeu,
Iar gândurile mele or să ningă...
Linu-i lin şi iarăşi lin...
Se aştern zăpezi în seara
Ce-mi alungă Primăvara ,
Ninge versul ei divin...
Linu-i lin şi iarăşi lin...
Noaptea îngerii coboară.
Şi sfinţind ninsori de seară,
Lin colindă, linu-i lin...
Uneori
Parcă ochii tăi mă ning
Cu o albă blasfemie,
Niciodată poposind
La-nceput de simfonie.
Ning, mă mint, mă mint, mă ning...
Şi-n corăbii poartă timpul,
Cor de îngeri cotropind
Şi ”coralizând ,, Corintul ...
Şi mă cheamă uneori,
Nu mai ştiu din care vară,
Ochii tăi nemuritori ,
Când mi-e liniştea amară...
Dar vor trece peste noi
Soare blând , zăpezi şi ape...
Şi-o să fim amare ploi
Ca în verile uitate ...
Cântul sufletului meu ,
Parcă sacră şi profană
Îţi păream un semizeu,
Iară tu-mi păreai icoană …
Cu un glas deja divin,
Poate-n prag de agonie
Am să mă opresc puţin...
Să-ţi mai scriu o simfonie …
Când mă simt nemuritor
Şi mi-s tâmplele senine,
Doamne, cât îmi e de dor
Să-mi mai fie dor de tine!
Euforic şi senin ,
Dându-mi stări ca împrumuturi ,
Erai cupa mea cu vin
Ce-o sorbeam din trei săruturi ...
1 aprilie 2005
Destăinuire
În reveria palelor culori,
Făptură decupată dintr-o poză,
Din templul meu ţi-am înălţat viori
Şi am murit în versuri şi în proză...
Mi-e dor de nemurirea stelelor,
Materie cândva sortită mie,
Dar ce păcat că sunt un muritor
Când eu ţi-aş dărui o veşnicie....
Uşor vor trece anii peste noi,
Căci suntem fii ai viscolelor vremii,
Cum au trecut şi primăveri, şi ploi,
Şi n-am să pot să te iubesc milenii...
Dar eu te voi păzi înfiorat,
Sfidându-mi ale anilor înfrângeri,
Şi în lumină de-o să mă prefac
Te voi păzi de-acolo dintre îngeri...
Calea Lactee
Găsit-am odată în ochi de femeie
Frânturi ostenite din Calea Lactee.
Trăit-am demult veşnicii în crâmpeie,
Spirală eternă şi-a mea odisee .
Şi tot mai demult, într-un drum spre pronaos ,
Zăceam în atomii din spaţiu şi haos…
De-acolo-am venit pe Pământ, pentru tine ,
Rotind prin spirale lumina din mine.
Spirală, prin timpuri te strigă poeţii !
Spirala eternă, spirala a vieţii…
Atâtea rotiri mi-au adus reveria
Când pale trăiri parcă-mi sting simfonia …
De-atâtea spirale-am ajuns o scânteie,
Frânturi ostenite din Calea Lactee …
Neînţeles
Din slove de voi fi cules
Prin timpuri şi ruine,
Eu voi rămâne ne-nţeles,
Voi fi mereu cu mine.
Şi tot cu mine voi lua
Spre bolţile senine,
În taină , amintirea ta,
Când voi pleca din mine …
Şi-n infinitul meu ceresc,
Prin galaxii divine
Vei fi un bulgăr îngeresc,
Neînţeles ca mine...
Nopţi Neştiute
Nopţi cu felinare la fereastră,
Când uitând de viscolul pustiu,
Voi veghea sub pavăza albastră,
Rupt dintr-al zăpezilor sicriu .
Nopţi cu oameni prefăcuţi în îngeri,
Daţi-mi universul împrumut !
Ard sub marmură atâtea plângeri,
Când în îngeri oamenii se duc .
Nopţi, când nimeni lumea n-o s-o vadă ...
Albe nopţi, dar ce străin veşmânt …
Oameni în sicrie de zăpadă
Or să ningă-n cer dinspre pământ ….
Nopţi, când îngeri într-un văl de ceaţă
Vor incendia zăpezi din zbor...
Şi topind sicriele de gheaţă
Or să se înalţe mai uşor …
Or să ningă-n cer dinspre pământ ….
Oameni în sicrie de zăpadă,
Albe nopţi, dar ce străin veşmânt …
Nopţi când nimeni lumea n-o s-o vadă .
Când în îngeri oamenii se duc,
Ard sub marmură atâtea plângeri...
Daţi-mi universul împrumut !
Nopţi cu oameni prefăcuţi In îngeri...
Eternitate
Se-mpacă şi teluric cu celest
În fulgere de-a pururi globulare,
Dar tu îmi uiţi condeiul îngeresc.
De dor întregul univers mă doare …
Când sfânt se-nalţă coruri în Corint ,
Te-aş căuta prin bucle temporare …
Căci toţi atomii ţi-i aud şoptind
Şi-n plânsul tău un infinit mă doare…
Şi ars de dorul ochilor ce ning ,
Exhaustiv, dar parcă alegoric,
Te-aş căuta prin spaţiu... şi prin timp,
Iubindu-te etern... şi euforic …
Ne-am prefăcut în oameni de zăpadă
Şi simţurile cum să nu mă mintă,
Când mâna mea ar vrea ca să te vadă,
Iar ochii mei ar vrea ca să te simtă?…
Tinzând mereu spre starea ideală,
Ţi-aş plăsmui plasmatice fantasme
Şi-n lumi în care timpul n-o să doară,
M-oi întâlni cu tine ca în basme .
Eteric să alerg spre Demiurg,
Prin porţi de-a pururi providenţiale.
Ce aură te-nvăluie-n amurg
În sfânta noastră zi de Înălţare !.. .
Celest, te caut, suflet bun şi blând,
Când raţiunea-i împotriva firii,
În versuri şi-universuri luminând
Mereu antimateria... iubirii…
Omenirea
Cat de crepusculară este omenirea …
Cu toate sclipirile ei trecătoare.
Cum să ne bucurăm de lumină
Dacă înainte n-ar fi fost întuneric…
Cât de crepusculară este omenirea…
Când lumina lumânărilor
Devine lumina îngerilor…
Punct Final
Mă uiţi sub sentinţele vremii,
Bolnav de-univers şi de genii...
Cuprinşi de tristeţile vieţii,
De versuri bolnavi sunt poeţii...
Când timpul uitarea-şi coboară,
Bolnav sunt de clipa ce zboară…
Şi de mă săruţi, neputinţă !...
Bolnav sunt de rai şi Credinţă...
Mă umple chemarea divină,,
Când eu sunt bolnav de lumină...
Şi-n lume de-aduc bunătate,
Bolnav sunt de eternitate...
Scriindu-şi tumultul tristeţii,
Ce îngeri bolnavi sunt poeţii !…
23 februarie 2006
De-or bate clopotele rar ,
Tu, Doamne, vino mai aproape …
Şi adu-mi dorul ei în dar,
Sau du-mă dincolo de ape…
Să-mi fie iarăşi dor de ea
Ca-n vara noastră de-altă dată ,
Sfinţeşte Primăvara mea,
Sfinţeşte-i fruntea luminată .
Mireasa sufletului meu,
Revarsă-te spre mine iară,
De-atâta dor , spre Dumnezeu ,
Să ne-înălţăm în astă seară…
Amin…
De n-aş fi eu
De-mi vei pierde rândurile,
Mi-or fi clopotele mute.
Cine oare gândurile
Să-ţi sărute …
De a idului genune
N-ar fi ca odinioară …
Cine oare ţi-ar mai spune ,
Primăvară …
În imensul tău pustiu ,
Geniul candela-şi aprinde.
De aceea îţi mai scriu
Colinde …
Şi de n-ar mai scrie domnul,
Fie versul meu liturgic …
Cin’ să-ţi lunece în somnul
Demiurgic …
Numai cerul să-nţeleagă
Că-n mărunta noastră lume,
Tu mi-ai fost odată dragă …
Ce minune !…
Iar în prag de despărţire,
Cine fruntea să-ţi sărute ?...
Vrând un strop de nemurire
Să-mprumute …
Poetul
Scria poetul ...
Tâmplele-i prea grele
Bizar se deşteptau în asfinţit.
Ardeau în erudite emisfere
Sinapse... şi-n divina scânteiere
Condeiul înălţa spre infinit...
Scria poetul
Despre-o seară-n care
Gusta într-un sărut amare ploi...
Din utopii sub semne selenare
Te-aş înălţa pe mii de piedestale,
Barbarizându-ţi umerii cei goi .
Scria poetul
Despre ochii ei...
Şi chiar de trupul tău mai e feeric,
Eu te-aş răpi din versul meu himeric
Şi-n rândul neuitatelor femei,
Barbar te-aş mai cunoaşte luciferic ...
Scria poetul …
Raze selenare
Se revărsau pe chipu-ţi diafan .
În tragice acorduri septimale ,
Poet scăpat din sferele mundane
Te-aş fi iubit şi sacru şi profan.. .
Târziu în viaţă ,
Mai scria poetul
Cu tâmpla-i devenind Dumnezeiască ...
De-atâtea rânduri ai ajuns icoană,
Iar aripile-au început să-mi crească…
Anotimpuri şi Oameni
Am iubit atât de mult Primăvara
Încât am crezut că e un om
Cu gânduri de lumină
Aprinse doar pentru mine .
Când gândurile de lumină s–au stins
Am început să te caut
În labirintul viselor mele ,
În ploi universale ,
În sferele înalte
Din care te–am pierdut.
Decupată dintr–o Poză
În reveria palelor culori,
Făptură decupată dintr–o poză ,
Din templul meu ţi–am înălţat viori
Şi fascinat de tot ce–a fost divin,
Am învaţat să mor câte puţin
În versuri
Şi în proză ...
Mai ard lumini în ochii tăi de lut,
Materie cândva sortită mie,
Te–am decupat cu aripi de hârtie,
Suspin al universului pierdut ...
Paradox
Ca un nebun înaripat te-am zugrăvit în sunet ,
Dar tu ai rămas mereu tăcută .
Apoi ţi-am sculptat chipul în versuri,
Dar ţie ţi-a fost teamă să le citeşti .
Mi-ai fost lumină care trece prin vitralii,
Dar tu ai sărutat un ochi demonic .
Îmi eşti deopotrivă materie şi spirit .
Sacralizându-ţi fiecare atom,
Te-aş fi înălţat dincolo de piatra goticelor arcade ,
Dar ţie ţi-a fost teamă de nemurire . . .
Anonimi
Prinşi într-o poveste ,
Ni se stinge graiul...
Parcă îngereşte,
Ne cuprinde raiul.
Iar povestea noastră
Cine s-o mai ştie ?
Stea Dumnezeiască,
Peste ani o mie…
Iară păru-ţi nins,
Cine să-l atingă ?...
Eu sunt printre sfinţi,
Tu eşti iar colindă…
Ca odinioară,
Cine să-ţi mai scrie ?...
Dragă Primăvară,
Dragă veşnicie!…
Peste ani o mie
N-o să fii cântată.
Nimeni n-o să ştie
Că am fost odată…
Cu Sufletul Nins
Eu sunt doar omul cu sufletul nins,
Atât de cald ,
Şi totuşi de gheaţă …
M-au ajuns din urmă
Glaciaţiunnile iubirii .
Paşii ei,
Doar urme mi-au lăsat prin zăpadă.
Când raiul mă ninge ,
Mai alb ca oricând.
Poemul se stinge ca-n ultimul gând...
22 Februarie 2006
O Carte
Mireasa sufletului meu,
Deşi tăcută şi departe,
La sânul tău am scris o carte
Şi mi-a fost cald la sânul tău.
Azi, îngereşte îţi iubesc
Mireasma vechiului tabu...
Şi-am învăţat să te-ntâlnesc,
Acolo unde nu eşti tu…
Căutătorii
Prinşi într-ale vieţii şoapte ,
Ploaie caldă, zână bună.
O idee ne desparte
Visul îngeresc ne-adună …
Muza
Uneori îţi mai simt pletele ude,
Când stropi dintr-o ploaie,
Parcă de lumină,
Îţi înseninau chipul...
Şi ploaia o gustam
De pe buzele tale...
Căci ploaia devenise sărut...
Sărutul devenise un vers,
Iar versul devenise un cântec.
Şi-n metamorfozele iubirii
Ai lunecat preschimbată-n idee...
Şi te-ai ascuns
Pe sub clape albe şi negre...
Şi te-ai furişat printre pagini,
Ca să te faci
Poezie…
E doar o sfântă veşnicie
De când doar un gând ne desparte,
Iar un anotimp ne adună
Celest căutându-te
Prin lumi paralele…
Pentru tine
Pentru tine
Preschimb gândurile în pagini.
Pentru tine ,
Uneori, Devin înger…
Pentru tine
Îmi plâng mereu sfârşitul…
Şi-mi înalţ poemele către cer,
Tot pentru tine …
7 februarie 2006
Versuri spre Clopote
O oră mai stai,
Căci spre zări neştiute
Ne-aşteaptă sicriele mute...
Sub ceruri de spaimă,
Tu strânge-mi iar mâna
Căci simt cum ne-ngroapă ţărâna...
Citeşte-mi mai iute
Şi termină cartea,
Că-n poartă grăbită e moartea...
Azi, încă frumoşi
Să privim spre oglindă,
Căci mâine ne-om face colindă...
Târziu te-ai întors,
Parcă rece ţi-e trupul ...
Ce putred îmi pare sărutul...
Unde Pleci ?!
Unde pleci ,Raiule ?!
Spărgând în urmă-ţi versuri de sticlă...
Uitându-mă prin ochiuri de apă,
Străvezii şi reci,
Făcute ca speranţa s-o-neci.
Unde pleci ,Timpule ?!
În buclele tale mă zbucium...
Căci tu mă preschimbi într-un clopot de lut....
Şi lutul înseamnă chemarea,
Căci timpul pe aripi îşi poartă uitarea...
Unde pleci ,Anotimpule ?
Ofilindu-ţi tulipele
Abisal otrăvind clipele,
Lăsând să curgă atâta cerneală,
Când tâmpla ta îmi pare amară...
20 februarie 2006
Drumul spre Tăcere
Poeme fără de cuvânt
Mă înălţau spre goluri .
Mereu spre tine lunecând,
M-am prefăcut în stoluri …
Poetu-i fără adăpost ...
Aşa a fost să fie ...
Să-ţi scriu poeme fără rost
Şi cine să le ştie !?
Şi se aşterne peste noi
Ce blând! ... un soi de moarte...
Cu plânsul nins şi ochii goi,
Când sufletu-i departe…
Din cartea noastră, înger blând,
Mai sunt câteva fraze...
Mă dor mai tare ca oricând
Iubiri în metastaze …
Aşa se lasă uneori,
Albind povestea vieţii,
Universalele ninsori,
Când îngeri sunt poeţii ...
7 februarie 2006
Atât de nins
Sunt nins precum un stejar bătrân.
Nins precum un munte ,
Nins precum un înger .
Sunt nins precum mormintele străbunilor mei ,
Dar mai mult ca oricând,
Mă simt nins ca un clopot
Când viscol păgân parcă-mi leagănă trupul,
Iar dangătul meu bate-n sloiuri de gheaţă
Stârnind doar spaima unor păsări,
În ciuda rezonanţei unei ere glaciare .
Şi îndrăgostit de neputinţă,
Ce lin îmi e somnul sub ceruri amare …
Dual
Lumină şi întuneric,
Iubire şi ură ,
Ce joc minunat de culori ,
Ce joc minunat de iluzii.
În reveria umbrelor bizare,
Oamenii devin pendule între viaţă şi moarte.
Materie şi spirit ,
Materie şi antimaterie...
Doar două frânturi de lumină,
Doar două frânturi din univers
Aruncate de haos în acelaşi spaţiu şi timp .
Şi totuşi destul pentru a se naşte un om .
Iar apoi …
Iar apoi îngerii au două aripi …
Crepuscul
Uneori, omul
Este doar simbolul unui spirit .
Prin el o fărâmă de cer
Se răsfrânge
În mici bucurii, iluzii,
Sau neînsemnate tristeţi pământene.
Ce fascinantă şi dureroasă
Este clipa în care simt
Ceea ce sunt!
Spectacol
Viaţa noastră
Este ca un spectacol …
Pe rând intrăm în scenă ,
Pe rând începem să ne spunem rolul...
Toţi cu aproape aceleaşi emoţii .
Unii joacă o dramă ,
Alţii o comedie …
Unii rostesc un lung monolog pentru posteritate...
Alţii sunt simpli figuranţi.. .
Dar după ce se lasă cortina ,
Iar reflectoarele se sting ,
Câţiva actori primesc aripi …
Şi totuşi ,
Niciodată nu se strigă ,
Bis …
Versuri Albe
Mi s-a furişat regretul
În poeme prinse-n salbe,
Iar atunci ţi-a scris poetul
Versuri albe.
Să-mi iubească universul ?
Cum să-l vadă, cum să-l ştie ?
Fiindcă-atât de alb mi-e versul
Ca o coală de hârtie...
Tristeţe
Ce tristeţe m-a cuprins aşa deodată...
Nu ştiu nici de ce ,
Nici de unde-a venit...
Poate e tristeţea poeţilor,
Sau cea a unui zid demult părăsit...
Ce tristeţe m-a cuprins aşa deodată ...
Poate că e tristeţea celor plecaţi.
Din tâmplele lor a-nceput să crească iarbă,
Iar ochii lor duşi sunt uitărilor daţi .