Îngeri la fereastră

Când îmi vor bate îngeri la fereastră ,

Voi fi demult plecat pe culmi de munţi...

Adesea glasu-mi poate-o să-l asculţi ,

Dar eu voi fi sub pavăza albastră .

Când îmi vor bate îngeri la fereastră …

Când îmi vor fi zăpezile aproape ,

Ce alb va poposi la mine-n gând...

Şi-mi voi petrece anii lunecând

Pe albe şi înmărmurite ape .

Când îmi vor fi zăpezile aproape …

Rugăciune

Dă-mi , Doamne , iar zăpezile din rai !

De-atâta alb mi-e fruntea mai plăpândă...

Am sărutat al sfinţilor alai,

Când tu ningeai... iar eu stăteam la pândă .

Şi , Doamne , când vor plânge ploi ,

Să-ţi fie florile mai dalbe!

Îndreaptă-ţi fruntea către noi ,

Şi poartă-ne în straie albe…

Iar într-o seară de Crăciun

Cerca-vor fulgii să m-atingă...

Te voi ruga atunci , fii bun ,

Şi-ascultă-mi ultima colindă ...

Nunta noastră

De ai îngeri la fereastră

Şi de poţi să mai iubeşti,

Te poftim la nunta noastră

Şi-o să fia ca-n poveşti.

Şi ce prinţ va strânge-n mâna-i

Mâna tinerei Domniţe ?

Suspinând va plânge zâna

Împletindu-şi lungi şuviţe.

Şi-apoi… ,,Dor de Primăvară”

De-o să-l cânt în pragul serii,

La o nuntă într-o vară

S-or înveseli mesenii.

Dar deschide-te, fereastră

A imensului tabu!

Ce păcat ,… la nunta noastră,

Vom lipsi şi eu, şi tu…

Paşii spre Rai

Ninge ca-n basme, ninge feeric...

Cerne din clopote alb pe alei.

Ninge neantul paşnic şi sferic,

Ninge din clopotul anilor mei...

Azi se preschimbă materia-n spirit...

Trupu-mi teluric se scurge-n celest.

Tot universul îmi pare oniric.

Azi mai divin ca oricând te iubesc.

Iarna mi-e sfântă şi paşnic mă-nvaţă,

Dus din poveştile anilor mei,

Să mă topesc în biserici de gheaţă ,

Paşii spre rai să mi-i ning pe alei …

Nu mai rămân printre gheţuri mundane.

De-s printre sfinţi, să mă ierţi... dacă vrei...

De-atâta iarnă, sau din întâmplare,

Paşii spre rai azi mi-i cern pe alei …

Dor de veşnicie

Din ceruri ning azi flori de iasomie

Învăluind aleile sublim .

Au înflorit copacii-n cimitir

Şi anotimpul nostru reînvie.

În nici un parc nu-i liniştea mai mută ,

În nici un loc nu-i colbul mai divin

Şi-atunci când veşnicia ne sărută

Să ne plimbăm tăcând prin cimitir …

Păşind în lumea umbrelor târzii ,

Ne-om cununa-n biserici părăsite .

Fantasme-ndrăgostite între vii,

Sau îngeri blânzi cu aripi obosite .

Stingher se stinge scurta-mi simfonie ,

Nici glasul nu-mi mai trebuie-napoi ,

Dar ce păcat că doar o veşnicie

Voi adormi pe umerii tăi goi ...

Ce bine e că ai venit ,iubito,

Să mai murim din când în când puţin .

Când dricuri poartă cupele cu vin ,

Tu viaţa-n veşnicie înfirip-o …

Din rândul adoratelor femei,

Fermecător şi împotriva firii ,

Mă voi plimba cu tine sub alei

Când vom muri de dorul nemuririi ... 

Şi de îmi va fi dor de Primăvară ,

În răsăritul roşu precum macii ,

Eu voi ieşi cu sufletul afară .

Pe fruntea mea au înflorit copacii ...

 Prea Târziu 

Târziu mă adormeau copacii verzi

În blânde Primăveri odinioară ,

Dar eu visam topitele zăpezi

Uitând de raiu-mi ce-aştepta afară.

Şi , Doamne , stropi din rai ardeau in noi,

În sâmbete cu tine la fereastră ;

Din clopote vroiam să curgă ploi,

Iar umbra ta era Dumnezeiască .

Azi au albit copacii în livezi.

Din sloiuri parcă suflete coboară ;

Acum mă ard căzutele zăpezi ,

Dar mie mi-este dor de Primăvară …

Ninge Diafan

De-atâţia ani te ninge diafan...

Zăpada noastră cin’ s-o  viscolească,

Când ninge veşnic... sacru şi profan,

Iar aripile-au început să-mi crească ?

De-atâta frig colindele mă dor...

Şi îngheţând la tine, lângă vatră ,

Cu trupul degerat şi muritor,

Parcă de viu zăpezile mă-ngroapă. 

                Simfonia Iernii

Ard lumânări ca-n vremuri de război

Şi-n pragul iernii cine să te-atingă

Când vezi că de o vreme, pentru noi ,

Din clopote a început să ningă ?...

Şi de-aş putea să mă întorc din drum,

Doar pentru iarna ta Dumnezeiască ,

Aş învia în seara de Crăciun...

Să îţi colinde-un înger la fereastră .

E tot mai albă iarna dintre noi.

Colinda noastră cine-o mai cunoaşte?

Dar totuşi şi ninsorile sunt ploi

Albite-n iarna inimilor noastre …

Şi de Crăciunul sufletului meu ,

O candelă în noapte să se-aprindă.

Îmi va fi-atât de dor de Dumnezeu,

Iar gândurile mele or să ningă...

Linu-i lin şi iarăşi lin...

Se aştern zăpezi în seara

Ce-mi alungă Primăvara ,

Ninge versul ei divin...

Linu-i lin şi iarăşi lin...

Noaptea îngerii coboară.

Şi sfinţind ninsori de seară,

Lin colindă, linu-i lin...

Uneori

Parcă ochii tăi mă ning

Cu o albă blasfemie,

Niciodată poposind

La-nceput de simfonie.

Ning, mă mint, mă mint, mă ning...

Şi-n corăbii poartă timpul,

Cor de îngeri cotropind

Şi ”coralizând ,, Corintul ...

Şi mă cheamă uneori,

Nu mai ştiu din care vară,

Ochii tăi nemuritori ,

Când mi-e liniştea amară...

Dar vor trece peste noi

Soare blând , zăpezi şi ape...

Şi-o să fim amare ploi

Ca în verile uitate ...

Cântul sufletului meu ,

Parcă sacră şi profană

Îţi păream un semizeu,

Iară tu-mi păreai icoană …

Cu un glas deja divin,

Poate-n prag de agonie

Am să mă opresc puţin...

Să-ţi mai scriu o simfonie …

Când mă simt nemuritor

Şi mi-s tâmplele senine,

Doamne, cât îmi e de dor

Să-mi mai fie dor de tine!

Euforic şi senin ,

Dându-mi stări ca împrumuturi ,

Erai cupa mea cu vin

Ce-o sorbeam din trei săruturi ...

1 aprilie 2005

Destăinuire

În reveria palelor culori,

Făptură decupată dintr-o poză,

Din templul meu ţi-am înălţat viori

Şi am murit în versuri şi în proză...

Mi-e dor de nemurirea stelelor,

Materie cândva sortită mie,

Dar ce păcat că sunt un muritor

Când eu ţi-aş dărui o veşnicie....

Uşor vor trece anii peste noi,

Căci suntem fii ai viscolelor vremii,

Cum au trecut şi primăveri, şi ploi,

Şi n-am să pot să te iubesc milenii...

Dar eu te voi păzi înfiorat,

Sfidându-mi ale anilor înfrângeri,

Şi în lumină de-o să mă prefac

Te voi păzi de-acolo dintre îngeri...

           Calea Lactee

 Găsit-am odată în ochi de femeie

  Frânturi ostenite din Calea Lactee.

Trăit-am demult veşnicii în crâmpeie,

Spirală eternă şi-a mea odisee .

Şi tot mai demult, într-un drum spre pronaos ,

Zăceam în atomii din spaţiu şi haos…

De-acolo-am venit pe Pământ, pentru tine ,

Rotind prin spirale lumina din mine.

Spirală, prin timpuri te strigă poeţii !

Spirala eternă, spirala a vieţii…

Atâtea rotiri mi-au adus reveria

Când pale trăiri parcă-mi sting simfonia …

 De-atâtea spirale-am ajuns o scânteie,

 Frânturi ostenite din Calea Lactee …

 Neînţeles

 Din slove de voi fi cules

Prin timpuri şi ruine,

 Eu voi rămâne ne-nţeles,

Voi fi mereu cu mine.

Şi tot cu mine voi lua

Spre bolţile senine,

În taină , amintirea ta,

Când voi pleca din mine …

Şi-n infinitul meu ceresc,

Prin galaxii divine

Vei fi un bulgăr îngeresc,

Neînţeles ca mine...

    Nopţi Neştiute

Nopţi cu felinare la fereastră,

Când uitând de viscolul pustiu,

Voi veghea sub pavăza albastră,

Rupt dintr-al zăpezilor sicriu .

Nopţi cu oameni prefăcuţi în îngeri,

Daţi-mi universul împrumut !

Ard sub marmură atâtea plângeri,

Când în îngeri oamenii se duc .

Nopţi, când nimeni lumea n-o s-o vadă ...

Albe nopţi, dar ce străin veşmânt …

Oameni în sicrie de zăpadă

Or să ningă-n cer dinspre pământ ….

Nopţi, când îngeri într-un văl de ceaţă

Vor incendia zăpezi din zbor...

Şi topind sicriele de gheaţă

Or să se înalţe mai uşor …

Or să ningă-n cer dinspre pământ ….

Oameni în sicrie de zăpadă,

Albe nopţi, dar ce străin veşmânt …

Nopţi când nimeni lumea n-o s-o vadă .

Când în îngeri oamenii se duc,

Ard sub marmură atâtea plângeri...

Daţi-mi universul împrumut !

Nopţi cu oameni prefăcuţi In îngeri...

Eternitate

Se-mpacă şi teluric cu celest

În fulgere de-a pururi globulare,

Dar tu îmi uiţi condeiul îngeresc.

De dor întregul univers mă doare …

Când sfânt se-nalţă coruri în Corint ,

Te-aş căuta prin bucle temporare …

Căci toţi atomii ţi-i aud şoptind

Şi-n plânsul tău un infinit mă doare…

Şi ars de dorul ochilor ce ning ,

Exhaustiv, dar parcă alegoric,

Te-aş căuta prin spaţiu... şi prin timp,

Iubindu-te etern... şi euforic …

Ne-am prefăcut în oameni de zăpadă

Şi simţurile cum să nu mă mintă,

Când mâna mea ar vrea ca să te vadă,

Iar ochii mei ar vrea ca să te simtă?…

Tinzând mereu spre starea ideală,

Ţi-aş plăsmui plasmatice fantasme

Şi-n lumi în care timpul n-o să doară,

M-oi întâlni cu tine ca în basme .

Eteric să alerg spre Demiurg,

Prin porţi de-a pururi providenţiale.

Ce aură te-nvăluie-n amurg

În sfânta noastră zi de Înălţare !.. .

Celest, te caut, suflet bun şi blând,

Când raţiunea-i împotriva firii,

În versuri şi-universuri luminând

Mereu antimateria... iubirii…

Omenirea

Cat de crepusculară este omenirea …

Cu toate sclipirile ei trecătoare.

Cum să ne bucurăm de lumină

Dacă înainte n-ar fi fost întuneric…

Cât de crepusculară este omenirea…

Când lumina lumânărilor

Devine lumina îngerilor…

Punct Final

Mă uiţi sub sentinţele vremii,

Bolnav de-univers şi de genii...

Cuprinşi de tristeţile vieţii,

De versuri bolnavi sunt poeţii...

Când timpul uitarea-şi coboară,

Bolnav sunt de clipa ce zboară…

Şi de mă săruţi, neputinţă !...

Bolnav sunt de rai şi Credinţă...

Mă umple chemarea divină,,

Când eu sunt bolnav de lumină...

Şi-n lume de-aduc bunătate,

Bolnav sunt de eternitate...

Scriindu-şi tumultul tristeţii,

Ce îngeri bolnavi sunt poeţii !…

23 februarie 2006

De-or bate clopotele rar ,

Tu, Doamne, vino mai aproape …

Şi adu-mi dorul ei în dar,

Sau du-mă dincolo de ape…

Să-mi fie iarăşi dor de ea

Ca-n vara noastră de-altă dată ,

Sfinţeşte Primăvara mea,

Sfinţeşte-i fruntea luminată .

Mireasa sufletului meu,

Revarsă-te spre mine iară,

De-atâta dor , spre Dumnezeu ,

Să ne-înălţăm în astă seară…

Amin…     

              De n-aş fi eu

     De-mi vei pierde rândurile,

     Mi-or fi clopotele mute.

     Cine oare gândurile

     Să-ţi sărute …

     De a idului genune

     N-ar fi ca odinioară …

     Cine oare ţi-ar mai spune ,

     Primăvară …

     În imensul tău pustiu ,

     Geniul candela-şi aprinde.

     De aceea îţi mai scriu

     Colinde …

     Şi de n-ar mai scrie domnul,

     Fie versul meu liturgic …

     Cin’ să-ţi lunece în somnul

     Demiurgic …

     Numai cerul să-nţeleagă

     Că-n mărunta noastră lume,

     Tu mi-ai fost odată dragă …

     Ce minune !…  

      Iar în prag de despărţire,

     Cine fruntea să-ţi sărute ?...

     Vrând un strop de nemurire

     Să-mprumute …

                     Poetul

                   Scria poetul ...

                   Tâmplele-i prea grele

                   Bizar se deşteptau în asfinţit.

                   Ardeau în erudite emisfere

                   Sinapse...   şi-n divina scânteiere

                   Condeiul înălţa spre infinit...

                   Scria poetul    

                   Despre-o seară-n care

                   Gusta într-un sărut amare ploi...

                   Din utopii sub semne selenare

                   Te-aş înălţa pe mii de piedestale,             

                   Barbarizându-ţi umerii cei goi .

                   Scria poetul

                   Despre ochii ei...

                   Şi chiar de trupul tău mai e feeric, 

                   Eu te-aş răpi din versul meu himeric

                   Şi-n rândul neuitatelor femei,

                      Barbar te-aş mai cunoaşte luciferic ...    

                   Scria poetul …

                   Raze selenare

                   Se revărsau pe chipu-ţi diafan .

                   În tragice acorduri septimale ,

                   Poet scăpat din sferele mundane

                   Te-aş fi iubit şi sacru şi profan.. .                                                                 

                   Târziu în viaţă ,

                   Mai scria poetul

                   Cu tâmpla-i devenind Dumnezeiască ...

                   De-atâtea rânduri ai ajuns icoană,

                   Iar aripile-au început să-mi crească…

        Anotimpuri şi Oameni     

Am iubit atât de mult Primăvara

Încât am crezut că e un om

     Cu gânduri de lumină 

Aprinse doar pentru mine .

Când gândurile de lumină s–au stins

Am început să te caut

În labirintul viselor mele ,

În ploi universale ,

În sferele înalte

 Din care te–am pierdut.

Decupată  dintr–o  Poză 

În reveria palelor culori,

Făptură decupată dintr–o poză ,

Din templul meu ţi–am înălţat viori

Şi fascinat de tot ce–a fost divin,

Am învaţat să mor câte puţin

În versuri

Şi în proză ...

Mai ard lumini în ochii tăi de lut,

Materie cândva sortită mie,

Te–am decupat cu aripi de hârtie,

Suspin al universului pierdut ...

Paradox

        Ca un nebun înaripat te-am zugrăvit în sunet ,

        Dar tu ai rămas mereu tăcută .

        Apoi ţi-am sculptat chipul în versuri,

        Dar ţie ţi-a fost teamă să le citeşti .

        Mi-ai fost lumină care trece prin vitralii,

        Dar tu ai sărutat un ochi demonic .  

        Îmi eşti deopotrivă materie şi spirit . 

        Sacralizându-ţi fiecare atom,

        Te-aş fi înălţat dincolo de piatra goticelor arcade ,

        Dar ţie ţi-a fost teamă de nemurire . . .   

Anonimi 

Prinşi într-o poveste ,

Ni se stinge graiul...

Parcă îngereşte,

Ne cuprinde raiul.

Iar povestea noastră

Cine s-o mai ştie ?

Stea Dumnezeiască,

Peste ani o mie…

Iară păru-ţi nins,

Cine să-l atingă ?...

Eu sunt printre sfinţi,

Tu eşti iar colindă…

Ca odinioară,

Cine să-ţi mai scrie ?...

Dragă Primăvară,

Dragă veşnicie!…

Peste ani o mie

N-o să fii cântată.

Nimeni n-o să ştie

Că am fost odată…

Cu Sufletul Nins

Eu sunt doar omul cu sufletul nins,

Atât de cald ,

Şi totuşi de gheaţă …

M-au ajuns din urmă

Glaciaţiunnile iubirii .

Paşii ei,

Doar urme mi-au lăsat prin zăpadă.

Când raiul mă ninge ,

Mai alb ca oricând.

Poemul se stinge ca-n ultimul gând...

22 Februarie 2006

O Carte

Mireasa sufletului meu,

Deşi tăcută şi departe,

La sânul tău am scris o carte

Şi mi-a fost cald la sânul tău.

Azi, îngereşte îţi iubesc

Mireasma vechiului tabu...

Şi-am învăţat să te-ntâlnesc,

Acolo unde nu eşti tu…

Căutătorii

Prinşi într-ale vieţii şoapte ,

Ploaie caldă, zână bună.

O idee ne desparte

Visul îngeresc ne-adună …

Muza

Uneori îţi mai simt pletele ude,

Când stropi dintr-o ploaie,

Parcă de lumină,

Îţi înseninau chipul...

Şi ploaia o gustam

De pe buzele tale...

Căci ploaia devenise sărut...

Sărutul devenise un vers,

Iar versul devenise un cântec.

Şi-n metamorfozele iubirii

Ai lunecat preschimbată-n idee...

Şi te-ai ascuns

Pe sub clape albe şi negre...

Şi te-ai furişat printre pagini,

Ca să te faci

Poezie…

E doar o sfântă veşnicie

De când doar un gând ne desparte,

Iar un anotimp ne adună

Celest căutându-te

Prin lumi paralele…

Pentru tine

Pentru tine

Preschimb gândurile în pagini.

Pentru tine ,

Uneori, Devin înger…

Pentru tine

Îmi plâng mereu sfârşitul…

Şi-mi înalţ poemele către cer,

Tot pentru tine …

                                         7 februarie 2006

Versuri spre Clopote

O oră mai stai,

Căci spre zări neştiute

Ne-aşteaptă sicriele mute...

Sub ceruri de spaimă,

Tu strânge-mi iar mâna

Căci simt cum ne-ngroapă ţărâna...

Citeşte-mi mai iute

Şi termină cartea,

Că-n poartă grăbită e moartea...

Azi, încă frumoşi

Să privim spre oglindă,

Căci mâine ne-om face colindă...

Târziu te-ai întors,

Parcă rece ţi-e trupul ...

Ce putred îmi pare sărutul...

Unde Pleci ?!

Unde pleci ,Raiule ?!

Spărgând în urmă-ţi versuri de sticlă...

Uitându-mă prin ochiuri de apă,

Străvezii şi reci,

Făcute ca speranţa s-o-neci.

Unde pleci ,Timpule ?!

În buclele tale mă zbucium...

Căci tu mă preschimbi într-un clopot de lut....

Şi lutul înseamnă chemarea,

Căci timpul pe aripi îşi poartă uitarea...

Unde pleci ,Anotimpule ?

Ofilindu-ţi tulipele

Abisal otrăvind clipele,

Lăsând să curgă atâta cerneală,

Când tâmpla ta îmi pare amară...

                                     20  februarie 2006

Drumul spre Tăcere

Poeme  fără de cuvânt

Mă înălţau spre goluri .

Mereu spre tine lunecând,

M-am prefăcut în stoluri …

Poetu-i fără adăpost ...

Aşa a fost să fie ...

Să-ţi scriu poeme fără rost

Şi cine să le ştie !?

Şi se aşterne peste noi

Ce blând! ... un soi de moarte...

Cu plânsul nins şi ochii goi,

Când sufletu-i departe…

Din cartea noastră, înger blând,

Mai sunt câteva fraze...

Mă dor mai tare ca oricând

Iubiri în metastaze …

Aşa se lasă uneori,

Albind povestea vieţii,

Universalele ninsori,

Când îngeri sunt poeţii ...

7 februarie 2006

       Atât de nins

Sunt nins precum un stejar bătrân.

Nins precum un munte ,

Nins precum un înger .

    Sunt nins precum mormintele străbunilor mei , 

Dar mai mult ca oricând,

Mă simt nins ca un clopot 

Când viscol păgân parcă-mi leagănă trupul,

  Iar dangătul meu bate-n sloiuri de gheaţă

Stârnind doar spaima unor păsări,

              În ciuda rezonanţei unei ere glaciare .

Şi îndrăgostit de neputinţă,

Ce lin îmi e somnul sub ceruri amare … 

                          Dual

        Lumină şi întuneric,

        Iubire şi ură ,

        Ce joc minunat de culori  ,

        Ce joc minunat de iluzii.

        În reveria umbrelor bizare,

        Oamenii devin pendule între viaţă şi moarte.  

        Materie şi spirit ,

        Materie şi antimaterie...  

        Doar două frânturi de lumină,

        Doar două frânturi din univers

       Aruncate de haos în acelaşi spaţiu şi timp .        

Şi totuşi destul pentru a se naşte un om .

                     Iar apoi …

                  Iar apoi îngerii au două aripi …

Crepuscul

Uneori, omul

Este doar simbolul unui spirit .

Prin el o fărâmă de cer

Se răsfrânge

În mici bucurii, iluzii,

Sau neînsemnate tristeţi pământene.

Ce fascinantă şi dureroasă

Este clipa în care simt

Ceea ce sunt!

Spectacol

Viaţa noastră

Este ca un spectacol …

Pe rând intrăm în scenă ,

Pe rând începem să ne spunem rolul...

Toţi cu aproape aceleaşi emoţii .

Unii joacă o dramă ,

Alţii o comedie …

Unii rostesc un lung monolog pentru posteritate...

Alţii sunt simpli figuranţi.. .

Dar după ce se lasă cortina ,

Iar reflectoarele se sting ,

Câţiva actori primesc aripi …

Şi totuşi ,

Niciodată nu se strigă ,

Bis …

Versuri Albe

Mi s-a furişat regretul

În poeme prinse-n salbe,

Iar atunci ţi-a scris poetul

Versuri albe.

Să-mi iubească universul ?

Cum să-l vadă, cum să-l ştie ?

Fiindcă-atât de alb mi-e versul

Ca o coală de hârtie...

Tristeţe

Ce tristeţe m-a cuprins  aşa deodată...

Nu ştiu nici de ce ,

Nici de unde-a venit...

Poate e tristeţea poeţilor,

Sau cea a unui zid demult părăsit...

Ce tristeţe m-a cuprins aşa deodată ...

Poate că e tristeţea celor plecaţi.

Din tâmplele lor a-nceput să crească iarbă,

Iar ochii lor duşi sunt uitărilor daţi .

Ce tristeţe m-a cuprins aşa deodată...

Parcă trupul meu e doar un clopot mut.

Păgânii demult l-au umplut cu ţărână ,

Pământ efemer, eu din tine-am crescut !

         Simfonia  din  Tunuri

      Ce tragic s–a stins simfonia din tunuri!

      Puţini se întorc pe tăcutele drumuri.

      În muzica morţii mulţi stau să slujească

      Lumina cerească …

       Arcuşuri  de fier mai vestesc agonia,

       Când grele timpane–şi-ncep simfonia

       Şi straie vor fi pentru umbrele serii,

       Zăpezi din Siberii …

        Un gând a apus în zăpezile albe...

        Orchestră de tunuri , orchestră de salve,

        Gustând în delir de finală idee

        Noroi din tranşee… .