Destainuire


                   Destăinuire                   

             

 

În reveria palelor culori,

Făptură decupată dintr-o poză,

Din templul meu ţi-am înălţat viori

Şi am murit în versuri şi în proză...

 

Mi-e dor de nemurirea stelelor,

Materie cândva sortită mie,

Dar ce păcat că sunt un muritor

Când eu ţi-aş dărui o veşnicie....

 

Uşor vor trece anii peste noi,

Căci suntem fii ai viscolelor vremii,

Cum au trecut şi primăveri, şi ploi,

Şi n-am să pot să te iubesc milenii...  

 

Dar eu te voi păzi înfiorat,

Sfidându-mi ale anilor înfrângeri,

Şi în lumină de-o să mă prefac

Te voi păzi de-acolo dintre îngeri...   

Melodia Dor de Primavara

Rezumat

Poezia "Destăinuire" de Bogdan Curta este o expresie lirică a sentimentelor profunde ale eului poetic, care se conturează în jurul temelor iubirii eternizate, a trecerii ireversibile a timpului și a dorinței de nemurire.

Poemul "Destăinuire" de Bogdan Curta, care a fost pusă pe muzică în cântecul "Dor de primăvară", reprezintă nu doar o lucrare lirică emoționantă, ci și o inovație în domeniul muzicii, fiind prima piesă de folk simfonic realizată vreodată. Această fuziune între versuri și melodie amplifică temele abordate în poezie, oferindu-le o nouă dimensiune și un ecou care răsună dincolo de cuvinte scrise.

Versurile poeziei evocă o iubire profundă și eternă, care transcende limitele timpului și spațiului. Prima strofă ne introduce într-o lume a visării, unde iubita este idealizată, "decupată dintr-o poză", iar actul de creație este inspirat de această iubire, culminând cu o moarte simbolică "în versuri și în proză". Acest sacrificiu de sine pentru artă este accentuat de melodia "Dor de primăvară", care adaugă un strat de sensibilitate și pasiune.

A doua strofă aduce în discuție contrastul între dorința de eternitate, "nemurirea stelelor", și realitatea condiției umane, "sunt un muritor". Poetul exprimă regretul că, deși ar dori să ofere iubitei sale "o veșnicie", este limitat de propria sa conditie umana.

În cea de-a treia strofă, timpul este personificat ca "fii ai viscolelor vremii", marcând inevitabilitatea schimbării și efemeritatea existenței. Anii care "vor trece peste noi" sunt inevitabili, iar poetul conștientizează că nu va putea iubi "milenii", subliniind astfel valoarea momentelor prezente.

ltima strofă este o promisiune de protecție și devotament etern. Eul poetic se angajează să păzească iubita "înfiorat", chiar și dincolo de moarte, "în lumină de-o să mă prefac / Te voi păzi de-acolo dintre îngeri". Aceasta sugerează o iubire care transcende timpul și spațiul, o iubire care continuă să existe chiar și în absența fizică.

Dor de primăvară" transformă aceste cuvinte într-un imn al iubirii si al devotamentului, cu o melodie si un mesaj care par să sfideze timpul și să ofere o luminoasa si sigura continuitate în lumea îngerilor.

Prin utilizarea unui limbaj bogat în imagini și simboluri, Bogdan Curta reușește să creeze o poezie emoționantă care vorbește despre universalitatea iubirii, despre dorința de a depăși limitele umane și despre frumusețea sacrificiului pentru cei dragi. Poezia "Destăinuire" este astfel o meditație asupra iubirii, timpului și artei, care invită cititorul la reflecție și la aprecierea profundă a momentelor efemere petrecute alaturide cei dragi.

Astfel, "Destăinuire" în combinație cu "Dor de primăvară" devine o operă de artă completă, unde poezia și muzica se împletesc pentru a celebra iubirea, timpul și creația artistică. Bogdan Curta nu doar că a scris versuri care ating sufletul, dar a și compus o melodie care le dă viață, creând o experiență multisenzorială pentru ascultător. În acest context, poezia devine parte a unui dialog între cuvinte și note, între poet și muzician, între iubire și eternitate.