Poetul

Poetul

 

Scria poetul ...

Tâmplele-i prea grele

Bizar se deşteptau în asfinţit.

Ardeau în erudite emisfere

Sinapse...   şi-n divina scânteiere    

Condeiul înălţa spre infinit...

 

Scria poetul        

Despre-o seară-n care

Gusta într-un sărut amare ploi...

Din utopii sub semne selenare

Te-aş înălţa pe mii de piedestale,                 

Barbarizându-ţi umerii cei goi .

                 

Scria poetul

Despre ochii ei...

Şi chiar de trupul tău mai e feeric, 

Eu te-aş răpi din versul meu himeric

Şi-n rândul neuitatelor femei,

Barbar te-aş mai cunoaşte luciferic ...              

 

Scria poetul …

Raze selenare

Se revărsau pe chipu-ţi diafan .

În tragice acorduri septimale ,

Poet scăpat din sferele mundane

Te-aş fi iubit şi sacru şi profan.. .                                                                                             

Târziu în viaţă ,

Mai scria poetul

Cu tâmpla-i devenind Dumnezeiască ...

 De-atâtea rânduri ai ajuns icoană,

 Iar aripile-au început să-mi crească… 

Rezumat

Poezia „Poetul” de Bogdan Curta este o meditație profundă asupra condiției poetului și a inspirației sale divine. Versurile reflectă o luptă interioară între sacru și profan, între ideal și realitate. Poetul este prezentat ca o ființă care transcende limitele umane prin creația sa, ridicându-se spre infinit prin puterea cuvântului.

ComentariuȘ

Tâmplele-i prea grele: Această imagine sugerează povara cunoașterii și a gândurilor profunde care apasă asupra poetului. Este o metaforă pentru intensitatea trăirilor și a ideilor care îl copleșesc.


Ardeau în erudite emisfere: Sinapsele și emisferele cerebrale, sugerând o activitate mentală intensă și erudită. Aceasta subliniază complexitatea și profunzimea gândirii poetului.

Condeiu-l înălţa spre infinit: Actul scrierii este văzut ca un mijloc de a atinge infinitul, de a transcende realitatea cotidiană și de a accede la o dimensiune superioară a existenței.

Raze selenare: Lumina lunii este folosită pentru a crea o atmosferă onirică și misterioasă, subliniind frumusețea diafană a iubitei poetului.

Cu tâmpla-i devenind Dumnezeiască: Poetul este transformat prin creația sa, atingând o stare de comuniune cu Dumnezeu. Aceasta sugerează că după credință, actul artistic de a crea prin talentul sau ,, talantul ,, dat de Dumnezeu ,  are puterea de a transforma și de a înălța sufletul omenesc.