Sideral
 
Ridică–ţi fruntea către mii de stele
Şi vezi ce nu mai poate fi văzut!
Şi ceartă-mă în clipa morţii mele
Că nu mai pot s–o iau de la–nceput...
 
Voi încerca să–mi cumpăr amăgirea,
Pierdută printre codrii seculari,
Înfiorându–mi tot mereu privirea
Cu lemnul care zace în stejari...
 
Iar astfel galaxii şi vechi milenii
Îmi vor străbate gândul iar şi iar,
Până–ntr–o zi când sub povara vremii
Mă voi trezi din visul meu amar . 
 
Azi gândurile–au început să–mi ningă,
Iar trupu–mi obsit şi solitar
Va coborâ, nisipul să–l atingă,
Adânc în universul sideral.. .