Nunta noastră


Nunta noastră


                                Bogdan Curta
 
De ai îngeri la fereastră
Şi de poţi să mai iubeşti,
Te poftim la nunta noastră
Şi-o să fia ca-n poveşti.
 
Şi ce prinţ va strânge-n mâna-i
Mâna tinerei Domniţe ?
Suspinând va plânge zâna
Împletindu-şi lungi şuviţe.
 
Şi-apoi… ,,Dor de Primăvară”
De-o să-l cânt în pragul serii,
La o nuntă într-o vară
S-or înveseli mesenii.
 
Dar deschide-te, fereastră
A imensului tabu!
Ce păcat ,… la nunta noastră,
Vom lipsi şi eu, şi tu…
 
         

Comments