Bogdan Curta Din ceruri ning azi flori de
iasomie Învăluind aleile sublim . Au înflorit copacii-n cimitir Şi anotimpul nostru reînvie. În nici un parc nu-i liniştea
mai mută , În nici un loc nu-i colbul mai
divin Şi-atunci când veşnicia ne
sărută Să ne plimbăm tăcând prin
cimitir … Păşind în lumea umbrelor târzii
, Ne-om cununa-n biserici părăsite
. Fantasme-ndrăgostite între vii, Sau îngeri blânzi cu aripi
obosite . Stingher se stinge scurta-mi
simfonie , Nici glasul nu-mi mai
trebuie-napoi , Dar ce păcat că doar o veşnicie Voi adormi pe umerii tăi goi ... Ce bine e că ai venit ,iubito, Să mai murim din când în când
puţin . Când dricuri poartă cupele cu
vin , Tu viaţa-n veşnicie înfirip-o
… Din rândul adoratelor femei, Fermecător şi împotriva firii , Mă voi plimba cu tine sub alei Când vom muri de dorul nemuririi ... Şi de îmi va fi dor de Primăvară , În răsăritul roşu precum macii , Eu voi ieşi cu sufletul afară . Pe fruntea mea au înflorit copacii
...