Uneori
Uneori
Bogdan Curta
Parcă ochii tăi mă ning
Cu o albă blasfemie,
Niciodată poposind
La-nceput de simfonie.
Ning, mă mint, mă mint, mă ning...
Şi-n corăbii poartă timpul,
Cor de îngeri cotropind
Şi ”coralizând ,, Corintul ...
Şi mă cheamă uneori,
Nu mai ştiu din care vară,
Ochii tăi nemuritori ,
Când mi-e liniştea amară...
Dar vor trece peste noi
Soare blând , zăpezi şi ape...
Şi-o să fim amare ploi
Ca în verile uitate ...
Cântul sufletului meu ,
Parcă sacră şi profană
Îţi păream un semizeu,
Iară tu-mi păreai icoană …
Cu un glas deja divin,
Poate-n prag de agonie
Am să mă opresc puţin...
Să-ţi mai scriu o simfonie …
Când mă simt nemuritor
Şi mi-s tâmplele senine,
Doamne, cât îmi e de dor
Să-mi mai fie dor de tine!
Euforic şi senin ,
Dându-mi stări ca împrumuturi ,
Erai cupa mea cu vin
Ce-o sorbeam din trei săruturi ...
1 aprilie 2005