Parcă ochii tăi mă ning Cu o albă blasfemie, Niciodată poposind La-nceput de simfonie. Ning, mă mint, mă mint, mă ning... Şi-n corăbii poartă timpul, Cor de îngeri cotropind Şi ”coralizând ,, Corintul ... Şi mă cheamă uneori, Nu mai ştiu din care vară, Ochii tăi nemuritori , Când mi-e liniştea amară... Dar vor trece peste noi Soare blând , zăpezi şi ape... Şi-o să fim amare ploi Ca în verile uitate ... Cântul sufletului meu , Parcă sacră şi profană Îţi păream un semizeu, Iară tu-mi păreai icoană … Cu un glas deja divin, Poate-n prag de agonie Am să mă opresc puţin... Să-ţi mai scriu o simfonie … Când mă simt nemuritor Şi mi-s tâmplele senine, Doamne, cât îmi e de dor Să-mi mai fie dor de tine! Euforic şi senin , Dându-mi stări ca împrumuturi , Erai cupa mea cu vin Ce-o sorbeam din trei săruturi ... 1 aprilie 2005