Bogdan Curta Ca un nebun înaripat te-am zugrăvit
în sunet , Dar tu ai rămas mereu tăcută . Apoi ţi-am sculptat chipul în
versuri, Dar ţie ţi-a fost teamă să le
citeşti . Mi-ai fost lumină care trece prin
vitralii, Dar tu ai sărutat un ochi demonic
. Îmi eşti deopotrivă materie şi spirit
. Sacralizându-ţi fiecare atom, Te-aş fi înălţat dincolo de piatra
goticelor arcade , Dar ţie ţi-a fost teamă de nemurire
. . .